Previous Next

    Lupii Negri raportează: “Misiuni îndeplinite!”

    Astăzi, la sediul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, s-a desfășurat ceremonia militară și religioasă prilejuită de primirea în unitate a militarilor Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” – Lupii Negri, care au executat misiuni în teatrele de operații externe, sub egida NATO.

    La eveniment au participat prefectul județului Iași, Constantin Dolachi-Pelin, și vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Marius Dangă, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, colonel Dan Valer Orza, alături de reprezentanți ai instituțiilor din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, comandanți, cadre militare, invitați și familiile militarilor.

    Cu acest prilej, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” și comandantul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, locotenent-colonel Mihai Murgoci, au înmânat militarilor participanți la misiunile internaționale Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, Emblema de Merit în Slujba Păcii, clasa a III-a, precum și Emblema de Onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite, în semn de apreciere pentru profesionalismul, devotamentul și rezultatele obținute în executarea misiunilor încredințate.

    Ceremonia a marcat încheierea cu succes a unor misiuni desfășurate sub egida NATO, reconfirmând angajamentul militarilor Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” față de valorile Armatei României și ale Alianței Nord-Atlantice.

    Evenimente recente

    Tabără de instrucție la munte – iarna la Soveja

    Militarii Batalionului 113 Artilerie Antitanc “Bărăganul” au desfășurat tabăra de instrucție în mediul montan. Activitățile au urmărit perfecționarea deprinderilor tactice, creșterea rezistenței fizice și psihice, precum și consolidarea spiritului de echipă.

    Tabăra de instrucţie „Diham"

    Cercetașii Regimentului 528 ISR „Vlad Țepeș", împreună cu infanteriștii marini spanioli, au desfäșurat acţiuni de instruire în raionul taberei de instrucţie „Diham".

    Revista de front Detașamentul de Apărare Antiaeriană - GBAD XIX

    Revista de front este o activitate importantă înainte de desfășurarea oricărei activități de instruire, asigurând verificarea personalului și a tehnicii pentru îndeplinirea în bune condiții a misiunilor.

    Cooperare NATO în Munții Tarcăului

    Săptămâna trecută în inima munților, departe de agitația orașelor, Tarcăul a devenit pentru câteva zile locul unde disciplina, efortul și spiritul de echipă au fost puse la încercare. Aici, s-a desfașurat tabăra de instrucție la munte, care a reunit militari din cadrul Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Jozef Pilsudski", aliați spanioli din cadrul Grupului de luptă NATO dislocat la Cincu și parteneri din cadrul Armatei Naționale a Republicii Moldova, dornici să își aprofundeze cunoștințele în condiții reale din teren.

    Tanchiștii dobrogeni, în teren

    În această săptămână, militarii Batalionului 912 Tancuri „Scythia Minor” au executat exerciții de rezolvare a unor situații tactice, STX .

    D2I_18.09.2023

    Adresa:

    Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

    Email:

    relatii.publice02470@forter.ro

    Telefon:

    0238725910 / 0238426521

    Vremea

    booked.net

    Social Media