Ziua Independenței Naționale a României

    Ceremonia militară dedicată Zilei Independenței Naționale a României a avut loc astăzi, 10 mai, începând cu ora 10:00, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, situat în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău. 

     „Astăzi, în fața acestui simbol al jertfei și al memoriei colective, ne plecăm frunțile în fața eroilor care au făcut posibilă România modernă. Prin faptele lor, avem astăzi un stat demn, parte a familiei europene și a Alianței Nord-Atlantice, cu o armată respectată și bine pregătită.” – a transmis reprezentantul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, colonel Liviu Bălăceanu.

    Să rămânem uniți în idealuri, fermi în misiune și demni în fața istoriei.

    Glorie eternă eroilor neamului românesc!

     ***

    Proclamarea independenței de stat a reprezentat încununarea eforturilor politice și diplomatice întreprinse în acei ani pentru emanciparea României de sub suzeranitatea otomană.

    La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege prin promulgarea ei de domnitorul Carol I, consfințind în mod oficial apariția noului stat independent. Independența astfel proclamată a fost consacrată și apărată pe câmpul de luptă, prin eroismul și sacrificiile armatei române care, în perioada aprilie 1877-februarie 1878, a contribuit decisiv la războiul purtat împotriva Imperiului Otoman.

    Prin semnarea Tratatului de la Berlin, în iulie 1878, independența de stat a României  a fost recunoscută oficial, consolidând astfel drumul spre făurirea și desăvârșirea statului unitar român și evoluția spre modernizare a țării noastre.

    Evenimente recente

    Instruire cu sistemele antiaeriene Gepard

    Batalionul 348 Apărare Antiaeriană ,,Dobrogea” menține un nivel ridicat de pregătire prin activități permanente de instruire cu sistemele antiaeriene Gepard, esențiale pentru dezvoltarea și consolidarea capacității operaționale.

    Deschiderea Noului An de Instrucție

    Divizia 2 Infanterie „Getica” a început în forță instruirea militarilor din cadrul structurilor subordonate.

    De pe câmpul de luptă al istoriei, în linia întâi a prezentului

    Astăzi ne-am aflat în fața Monumentului lui Ștefan cel Mare, la împlinirea a 551 de ani de la Bătălia de la Podu Înalt. 10 ianuarie este o zi în care trecutul ne vorbește cu glas puternic și ne aduce aminte de o victorie care a rămas în istoria neamului românesc.

    22 Decembrie – Zi de recunoștință pentru eroii Revoluției și pentru libertate

    Astăzi, 22 decembrie 2025, militarii Garnizoanei Buzău, alături de comunitatea locală, au adus un omagiu eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 și valorilor pentru care aceștia au luptat.

    1 Decembrie – Ziua Națională a României

    Ziua Națională a României a fost sărbătorită în Garnizoana Buzău printr-o ceremonie militară și religioasă, care s-a desfășurat pe Calea Eroilor din municipiu.

    D2I_18.09.2023

    Adresa:

    Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

    Email:

    relatii.publice02470@forter.ro

    Telefon:

    0238725910 / 0238426521

    Vremea

    booked.net

    Social Media