Vineri, 02 Decembrie 2022

Ceremonii militare dedicate Zilei Eroilor în garnizoana Buzău

Joi, 2 iunie, Garnizoana Buzău, în parteneriat cu Fundaţia „Sfântul Sava de la Buzău”, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”, Consiliul Județean Buzău şi Primăria municipiului Buzău au organizat ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, prilej cu care au fost cinstiţi eroii români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Manifestările au debutat la „Domul Central” din Cimitirul Eroilor cu o ceremonie de depuneri de coroane de flori la care au participat autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor şi ai unităţilor militare din garnizoană, militari activi, în rezervă sau retragere.

Momentele principale ale manifestării au fost oficierea slujbei de mulţumire şi laudă - Te Deum, de către un sobor de preoţi, alocuțiunile oficialităților prezente la eveniment, ceremonia de depuneri de coroane de flori.

Manifestările au continuat cu o ceremonie de depuneri de coroane de flori la „Monumentul Eroilor din Teatrele de Operații”, comuna Merei, sat Dealul Viei, judeţul Buzău, urmate de un moment artistic al copiilor de la grădinița din localitate.

Activitățile dedicate Zilei Eroilor, sărbătorită la Buzău, s-au încheiat printr-o ceremonie militară şi religioasă de aprindere a unei candele şi depunerea unei flori la fiecare cruce de erou din Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău.

La activitate au participat oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare în activitate, în rezervă şi retragere, veterani de război şi elevi din cadrul școlilor buzoiene și a fost organizată de Garnizoana Buzău, în parteneriat cu Fundaţia „Sfântul Sava de la Buzău”, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”, Consiliul Județean Buzău şi Primăria municipiului Buzău.

Citit 323 ori

Evenimente recente

D2I 18.10.2010

Adresa:

Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

Email:

relatii.publice02470@forter.ro

Telefon:

0238725910 / 0238426521

Vremea

BUZĂU

 

Social Media